Anvelopele de iară

În România, obligativitatea anvelopelor de iarnă este reglementată prin Codul Rutier, care prevede utilizarea lor în anumite condiții pentru a asigura siguranța rutieră pe timp de iarnă. Mai exact, anvelopele de iarnă sunt obligatorii atunci când drumurile sunt acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

  1. Perioada – Nu există o perioadă fixă între care anvelopele de iarnă să fie obligatorii (spre deosebire de alte țări care impun utilizarea lor între anumite luni). Obligația apare doar atunci când condițiile meteo justifică acest lucru (zăpadă, gheață sau polei pe carosabil), indiferent de perioada din an.
  2. Sancțiuni – Conducerea unui autovehicul fără anvelope de iarnă în condiții de drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei poate duce la:
    • Amendă între 1.305 și 2.900 de lei (clasa a IV-a de sancțiuni).
    • Reținerea certificatului de înmatriculare până la remedierea situației, ceea ce implică necesitatea achiziționării unui set de anvelope adecvate.
  3. Caracteristicile anvelopelor de iarnă:
    • Anvelopele de iarnă trebuie să aibă inscripționate pe ele simbolul „M+S” (Mud and Snow, adică Noroi și Zăpadă) pentru a fi conforme.
    • Este recomandat să aibă și simbolul fulgului de nea, care confirmă performanțe mai bune în condiții de iarnă.
  4. Alternativa lanțurilor antiderapante – În anumite situații (cum ar fi drumuri montane), este permisă utilizarea lanțurilor antiderapante. Acestea trebuie folosite doar pe drumuri acoperite cu zăpadă, deoarece pe asfalt curat pot deteriora carosabilul și anvelopele.

Prin urmare, nu este obligatoriu să montezi anvelope de iarnă într-o anumită perioadă din an, dar ele devin obligatorii atunci când condițiile meteo o cer pentru a asigura siguranța traficului.

Programări la telefon: 0769 735 314

Anvelopele

Anvelopele auto sunt primordiale în pregătirea autoturismului pentru sezonul rece, sau cel cald, pentru că ele pot face diferenţa între siguranţă şi nesiguranţă, între pagubă şi nepagubă (dacă putem spune aşa) şi ce este cel mai important chiar – între viaţă şi moarte.

Alegerea unui cauciuc potrivit este foarte importantă, plecând de la dimensiunile lui, janta pe care se montează până la indicele de zgomot, consum şi aderenţă. Am enumerate câţiva factori de care ar trebui să ţineţi cont atunci când pregătiţi maşina cu anvelopele adecvate fiecărui sezon.

Există cauciucuri noi cu defecte de fabrică, dar ce să mai vorbim de cele folosite când riscul de deteriorare creşte , pot avea sârma ruptă în ele, iar aceste defecte care nu toate pot fi observate pot prezenta un adevarat pericol atât pentru dumneavoastră ca şi conducător auto, dar şi pentru ceilalţi participanţi la trafic.

După utilizarea lor, dacă acestea nu au fost depozitate într-un spaţiu corespunzător, la o temperatură optimă pentru depozitare, dacă au fost ţinute în frig, ploaie sau soare cauciucul acela îşi va pierde din calităţi şi riscaţi să cumparaţi un cauciuc cu 3-4 mm profil şi să vă treziţi după o lună sau chiar câteva săptămâni că deja este uzat şi nu ştiţi de ce.

Pe lângă defecte ascunse există probabilitatea ca anvelopa să fie uzată neuniform . Acest lucru este mai vizibil decât defectele enumerate mai sus. Acest fenomen de uzură neuniformă se întâmplă din cauza problemelor la suspensii sau la sistemul de direcţie.

De aceea trebuie verificat totul cu atenţie la revizie şi schimbat dacă este cazul, ori, în caz contrar apar alte pagube.

Drumuri bune fară evenimente!

SERVICII PENTRU ANVELOPE ȘI JANTE

Ne apropiem de perioada anului când șoferii își schimbă anvelopele la autovehicule pentru a se pregăti de sezonul rece, respectiv pentru temperaturi scăzute, carosabil acoperit cu zăpadă și gheață. De fiecare dată când o anvelopă este montată pe jantă, este necesară balansarea întregii roți, iar în acest proces, corectitudinea, precum și mijloacele de măsurare utilizate de specialiștii din domeniu, au o importanță majoră.

Roțile neechilibrate cauzează vibrații care duc la oboseala șoferului, la uzura neregulată și prematură a cauciucului și, de asemenea, la uzura nedorită a suspensiei automobilului.

În cazul roților neechilibrate, apar vibrații periculoase ce pot genera riscul deteriorării unor elemente importante al autovehiculelor prin:

  • uzura accentuată a rulmenților roților;
  • uzura prematură a amortizoarelor;
  • uzura unor elemente din mecanismul de direcție;
  • înrăutățirea ținutei de drum şi a securității circulației, în special la viteze mari când roțile nu mențin un contact permanent și ferm cu suprafața de rulare din cauza unei balansări defectuoase!

Pentru detalii și programări ne găsiți la tel: 0769 735 314

sau la adresa: Zalău, STR. CORNELIU COPOSU, Nr. 106.

Pleci cu mașina în vacanță?

Iată ce trebuie să verifici înainte!

Acum, că a venit vara, e timpul să ne gândim la concediu, nu-i așa? Dar până la drum, noi, șoferii, mai avem câteva lucruri de făcut…

Înainte de a pleca la drum, orice șofer trebuie să se îngrijească un pic de mașina. Care sunt lucrurile care trebuie făcute? Iată câteva mici verificări!

Cel mai important este verificarea actelor:  Valabilitate asigurare și ITP!

  1. LICHIDUL DE RACIRE SI NIVELUL ULEIULUI – Indiferent de numărul de kilometri pe care vreti sa il parcurgeti in vacanta, masina trebuie sa fie in perfecta stare de functionare. Cel mai important lichid, dupa combustibil, este uleiul. Asa ca, inainte de a pleca la drum, faceti o verificare a nivelului de ulei. Daca tot ati ajuns la acest capitol, verificati si data la care a fost facut ultimul schimb de ulei.2.SISTEMUL DE FRANARE – Lichidul de franare este un ulei mineral, care atrage si absoarbe umezeala. Pe masura ce imbatraneste, lichidul de frana isi schimba culoarea si incepe sa strice (ruginesca) componentele sistemului de franare. Verificati si placutele de frana! Ele trebuie sa aiba cel putin 5 mm grosime pentru a functiona in parametri.3.SISTEMUL DE ILUMINARE – În cazul in care aveti de parcus un drum mai lung cu masina, e posibil sa va prinda noaptea pe drum. Asa ca, este bine sa verificati, inainte de a pleca la drum, daca aveti toate becurile in regula. E bine sa achizitionati cateva becuri de rezerva si sa le puneti in portbagaj. Nu se stie cand veti avea nevoie de unul…

    4.PRESIUNEA IN ANVELOPE – Neaparat trebuie verificat ca presiunea in anvelope sa fie cea nominala (expusa in cartea tehnica a masinii). Cauciucurile prea umflate pot duce rapid la o explozie (din cauza dilatarii mai rapide a aerului din interior, pe fondul temperaturilor foarte mari). Dar si cauciucurile prea putin umflate sunt periculoase, deoarece pot pierde presiune, mai ales cand masina sta mult timp parcata.

    5.ROATA DE REZERVA – Si daca tot am ajuns la capitolul anvelope, verificati si roata de rezerva. Aceasta trebuie sa fie in stare perfecta, sa nu prezinte galme, sau sa fie desumflata. Tot acolo, in portbagaj, se afla si trusa cu cric si chei pentru roti. Verificati sa fie toate la locul lor.

    6.SISTEMUL DE CLIMATIZARE – Pentru ca in perioada estivala aerul conditionat se utilizeaza cel mai intens, e bine sa faceti o verificare a instalatiei si, eventual, chiar o incarcare si curatare a ei. Bacteriile acumulate pe conducte va pot afecta mult sanatatea.

    7.STERGATOARELE DE PARBRIZ – Stergatoarele de parbriz sunt elemente simple care pot fi controlate de orice sofer. Cea mai usoara metoda de a verifica stergatoarele este sa le ridicati si sa treceti cu mana pe lamele. Cauciucul se intareste de-a lungul timpului si se poate rupe, iar daca atunci cand atingeti lamelele, simtiti ca ar ceda, e clar: trebuie inlocuite.

Reglarea computerizată

Reglarea direcției previne uzura prematură a anvelopelor şi a componentelor sistemelor de direcție şi suspensie.

Reglarea computerizată a geometriei roților permite poziționarea acestora respectându-se paralelismul între axe şi cel cu șoseaua, evitându-se următoarele aspecte ce apar în urma unei geometrii defectuoase:

  • traiectorie defectuoasă a autovehiculului pe carosabil
    eforturi suplimentare ale conducătorului auto în menținerea direcției autovehiculului
  • uzura prematură şi neuniformă a anvelopelor precum şi uzura pieselor care fac parte din ansamblul sistemului de direcție
  • consum mare de carburant.
    SE RECOMANDĂ:
  • la momentul schimbării oricărui element din cadrul sistemului de direcție (bieleta, bucșa, pivot, cap de bara, etc.) sau al sistemului de suspensie(arc, amortizor) sa se efectueze geometria roților, pentru corectarea eventualelor deficiente care apar odată cu aceste schimbări.
  • la înlocuirea anvelopelor se recomanda echilibrarea acestora si efectuarea geometriei roților, știut fiind faptul ca o anvelopa dezechilibrata conduce nu numai la uzura prematura a acesteia dar antrenează după sine si uzura elementelor sistemului de direcție și suspensie.

ATENȚIE!

Un soc puternic, cum ar fi o groapă mai serioasa, poate să deregleze unghiul de fugă al autoturismului dumneavoastră. Un asemenea impact poate de asemenea să îndoaie janta provocând o pierdere de presiune și deteriorarea anvelopelor fără a lăsa urme evidente.

Recomandam verificarea geometriei atunci când schimbați anvelopele, de asemenea cel puțin o data pe an, sau la cca 20.000 km parcurși.

Pentru detalii și programări ne găsiți la tel: 0769 735 314

Legea cauciucurilor de iarnă

Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii pentru orice autovehicul, atât pentru cele comerciale, cât şi pentru autoturismele personale. Nu poți circula pe timp de iarnă cu anvelope de vară. Pe lângă faptul că este interzis, poți suferi accidente grave, aceste anvelope nefiind adecvate mersului pe vreme de iarnă și nu sunt deloc sigure pentru folosire. 

Așadar, atunci când iarna se apropie, orice autovehicul care circulă pe străzile din România acoperite de polei, gheață sau zăpadă va avea nevoie (atenție, acest lucru este obligatoriu!) de anvelope potrivite sezonului rece (de iarnă sau all season).

Sursa foto: iDevice.ro

Vulcanizare – echilibrare

Tehnologia în domeniul auto a evoluat cu pași mari dar și noua generație de clienți este mult mai informata cu privire la întreținere și reparațiile necesare unui autoturism. Atunci când un potențial client constată că are anvelopele uzate neuniform, cu o simplă căutare în GOOGLE reușește să primească răspuns fără a mai ajunge în service pentru o constatare, unde diverși bloggeri descriu detaliat problema, explicând cauza geometriei roților și le recomandă să caute în cel mai apropiat service auto care le poate oferi servicii de reglaj geometrie roți. De aceea acesta este motivul pentru care este important ca fiecare atelier auto sau service roți să fie dotat cu un aparat pentru reglat direcția auto de cea mai bună calitate. 

Siguranța la volan este primordială iar calitatea anvelopelor utilizate pentru anotimpul potrivit, precum și un set de servicii de vulcanizare auto, joacă un rol extrem de important în acest sens.

Programări la telefon: 0769 735 314 

Alinierea roților în 90 de secunde

Patru camere de precizie oferă măsurători de aliniere cu o acuratețe maximă. Adaptoarele QuickGrip® de la Hunter au un design ușor și un profil îngust, oferind citiri rapide și eficiente.

De ce mașinile au nevoie ca roțile să fie aliniate?

Când roțile mașinii dvs. nu sunt aliniate, este posibil să aveți o uzură neregulată a anvelopelor, probleme de direcție sau volanul să ”tragă” într-o parte. O ajustare a alinierii roților poate corecta aceste probleme și poate crește economia de combustibil, poate prelungi durata de viață a anvelopei și poate asigura că sistemele de asistență pentru șofer continuă să funcționeze corect.

Reglarea paralelismului sau geometria constă în reglarea unghiurilor roților, pentru a redeveni perpendiculare pe sol și paralele între ele.
Fă o programare la tel: 0769 735 314

Geometria roților

Importanța geometriei roţilor

Pe lângă faptul că elimină riscul producerii unui accident rutier, testarea geometriei roţilor şi remedierea eventualelor defecţiuni la trenul de rulare şi la sistemul de direcţie au următoarele avantaje, toate esenţiale:

  • protejează componentele trenului de rulare, care ar fi afectate de uzură, în cazul unor probleme la geometria roţilor;
  • evită uzura excesivă şi neuniformă a anvelopelor. Într-un singur sezon parcurs cu o geometrie incorectă, pneurile pot fi distruse şi ajung să afecteze siguranţa autoturismului şi a pasagerilor;
  • reduc consumul de combustibil;
  • îmbunătăţesc stabilitatea autoturismului, mai ales în curbe, dar şi atunci când rulează pe un drum drept.

Aşadar, reglarea geometriei roţilor este o operație foarte simplă, care se face într-un service specializat. În majoritatea cazurilor, geometria roților din față și din spate este reglată în aproximativ 30 de minute. Cheltuielile nu sunt deloc prea ridicate, dacă avem în vedere avantajele în ceea ce privește siguranţa pasagerilor.

Ce înseamnă geometria roţilor?

Geometria roţilor este o procedură care se realizează într-un service specializat pe astfel de lucrări şi care are echipamentele necesare. Operaţiunea constă în verificarea direcției și a unghiurilor anvelopelor, în funcție de specificațiile producătorului auto.

Paralelismul roţilor se face prin reglarea a trei unghiuri, care pot fi afectate de diverşi factori. Este vorba despre unghiul de cădere, unghiul de convergenţă şi unghiul de fugă al roţilor.

Unghiul de cădere

Este unghiul pe care îl face roata cu asfaltul, atunci când este privită din faţă. În mod ideal, anvelopa trebuie să cadă perfect perpendicular pe calea de rulare. În caz contrar, cauciucul se va uza rapid pe laterale, iar direcţia autoturismului va avea de suferit. Acest lucru este mult mai vizibil în timpul virajelor, acolo unde e necesar ca anvelopele să păstreze contactul cu asfaltul cât mai mult şi pe o suprafaţă cât mai mare.

Unghiurile de cădere pot fi:

  • negative – atunci când jumătatea superioară a anvelopei e înclinată spre interiorul autoturismului. În aceste condiţii, anvelopa se uzează excesiv pe partea dinspre interiorul autoturismului.
  • pozitive – atunci când jumătatea superioară a anvelopei e înclinată spre exteriorul autoturismului. Când se întâmplă acest lucru, anvelopa se toceşte mai repede pe partea aflată la exteriorul autoturismului.

Unghiul de fugă

Este la fel de important pentru direcţia autoturismului, însă, de obicei, nu se corectează prin geometria roţilor, ci prin schimbarea unor piese. Poate fi observat atunci când maşina este privită din lateral şi apare între axa pivotului şi o linie imaginară, perpendiculară pe sol.

Care e diferenţa dintre geometria şi echilibrarea roţilor:

Uneori, se face confuzie între geometria sistemului de direcţie şi echilibrarea roţilor, însă nu există nicio legătură între ele.

Reglarea paralelismului sau geometria constă în reglarea unghiurilor roților, pentru a redeveni perpendiculare pe sol și paralele între ele.

Pe de altă parte, echilibrarea unei roți permite rotirea ei, fără ca aceasta să vibreze la anumite viteze, iar procedura se face, de obicei, de fiecare dată când schimbăm anvelopele, în funcţie de sezon, sau când le înlocuim.

Când e recomandat să faci geometria roţilor?

Primul semnal de alarmă, care poate să aibă legătură cu geometria sistemului de direcţie, apare atunci când autoturismul nu mai merge drept, în momentul în care volanul este lăsat liber. Dacă direcţia se schimbă sau, cum se mai spune, autoturismul „trage” spre dreapta sau spre stânga, e foarte probabil să fie afectată geometria roţilor.

Servicii de reglare a direcției cu aparat Hunter HawkEye Elite cu 4 camere 3D, lider mondial în echipamente de aliniere, service roți și anvelope, inspecție și calibrare ADAS.

Programări la telefon: 0769 735 314